Îţi scriu la o răscruce, mamă

Eu ţi-am mai scris măicuţă dragă, pe mirosuri ce-ţi aparţin,
Pe-un colţ de pâine din cuptoare, pe un ştergar, pe-un spic... puţin,
Da nu mă vezi că-n vânt, pădurea şi-a risipit frunzişul tot,
Şi tu mă strigi stârnind ecouri, şi aş veni, da nu mai pot.

Am gleznele zidite-n luturi care mă ţin, mă strâng şi dor,
Şi simt miros de mere coapte şi de gutui... şi-aş vrea să zbor,
Da aripile-mi sunt furate, ba nu, le-am dat cu împrumut
Cuiva care s-a dus departe, şi când le-a smult, mult m-a durut!

Îţi scriu din nou măicuţă bună, pe tivul toamnei ruginii,
Şi când te-ai duce spre ponoare, spre arături, sau printre vii,
Citeşte... să citeşti măicuţă să vezi ce chin m-a perpelit,
Când tu, cu mirosul de mamă, m-ai tot strigat, şi n-am venit...

Da poate vin... mă smulg din luturi şi m-oi spăla pe prispa ta,
Acolo unde o fetiţă cu ochi de cer, râdea, zburda,
Şi îşi ţinea o mână mică pe două pete din cireş,
Şi-şi legăna o păpuşică şi o culca pe sub măceş.

Acu îţi scriu la o răscruce că nu mai ştiu pe un* s-o iau,
Fă-mi semne, mamă, că o cruce mă închirceşte şi nu vreau,
Te văd şi vin, îţi leg năframa ce ţi-a căzut de-ngrijorare,
Şi îţi absorb mireasma dulce a pâinii calde din cuptoare.

N-o să-ţi mai scriu... te voi picta şi-oi sta cu tine să n-am teamă,
Statornică, şi-n alte lumi, cu capu-n poala ta de mamă...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!