Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide
rămâne şi el în cuprins
la un punct de capitol
oarecare)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!