Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

şi ne scăldăm în ea fără prihană
fără ruşine, teamă şi reproş
eram o singură Ileana Cosânzeană
eram inegalabil Făt Frumoşi

şi din iubirea noastră în neştire
din toată adâncimile din noi
a apărut colosul fără fire
şi cu tentaţii pure de strigoi...

şi nu mai e de-atunci nici mântuire
nici alte începuturi de Cuvânt
doar un colos de lut în mistuire
cu eu-l său mereu intercalând

... în adâncimea hăului din noi
aceiaşi stare de neant şi energie
mai mistuie o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie...

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!