Ţării mele

Potecile mi se aştern în cale.
Sub paşii mei noi drumuri se întind
Mă-nalţ în piscul frumuseţii tale,
O, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind.

De pieptul tău când îmi lipesc obrazul,
Bătaia clipelor să o ascult,
Auzul meu îţi desluşeşte glasul
Ce din strămoşi ne vine de demult.

Atâta soare e şi-atât de bine
Sub cerul tău blajin, primenitor!
În tine m-am născut, trăiesc în tine
Şi pururea de tine mi-este dor.

Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri,
În fiecare sondă de ţiţei.
Cu freamătul pădurilor mă bucuri,
Ca pe un copil, de mână tu mă iei.

Şi-mi dărui mie boarea primăverii,
Pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt.
Tu pâinea-mi rumeneşti în ţestul verii,
Pe prispă îmi aşterni culcuşul cald.

La praznicul culesului de struguri,
Te desluşesc şi-n plopii din amurguri.
Îmbii cu cofe pline anii mei;
Şi-n părul dragei, şi în ochii ei.

Când pleci din bărăganele arşiţei,
Cu turmele spre munţi, cântând din nai.
Unchieş mi-l dai pe baciul Mioriţei
Şi-mi sui poemul p-un picior de plai.

Aprinzi o stea de flăcări pe cupole,
În orice cărămidă pui un cânt.
Pe schele urci cu Meşteru' Manole
Şi zidul nu se surpă la pământ.

Sub colţul ierbii m-oi culca odată,
Cu holda ta m-oi contopi deplin.
O viaţă doar pe lume ne e dată,
Chiar viaţa de ţi-o dărui, e puţin.

Oriunde-aş fi, te întâlnesc în cale,
O, ţara mea, cu tâmple de argint!
Mă -nalţ în piscul frumuseţii tale,
Te apăr, şi te laud, şi te cant.

poezie de Victor Tulbure
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!