Opt ani în labirint

Am dus o luptă nevăzută cu trupul meu văzut,
mi-am zis, trăgând uşor de volan,
pe o planetă micuţă, pierdută în spaţiu.

De sus, şiroind, drumul meu ar putea fi un vârf de ac
cu care ea şi-a înţepat degetul.
Acum îşi suge sângele ca un miel în braţele lui Petru
şi vorbeşte de mine cu bucătarii de nuntă.

Într-o curbă, o frunză m-a depăşit
şi eu, ascuns în lumină,
am ridicat ochii şi am văzut-o printre vârfurile brazilor.

Şi apoi, cititorule, ce s-a mai petrecut?

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!