Un nume 🍂

Azi...
Am vorbit cu Nemurirea.
Superbă, suplă doamnă,
Spunea atâtea vorbe,
Care parcă... Nu aveau vreun rost
atent, spuse haotic pe dos.

Am vorbit cu ea..
Surprinsă era şi vremea,
În focul toamnei rece
Mă întrebam aievea,
Vorbim aceeaşi limbă?
Acelaşi fior ne trece?
Când ochii reci ni se întâlnesc
În acelaşi timp
În care eu iubesc
Albastru cerului dintr-o iarnă friguroasă
Când trupul ca o umbră
Se simte acasă..

Ce-mi eşti tu? Nemurire?
De ce-mi tot spui că sunt frumoasă?
Eşti tu chiar veşnicie?
De iei cu tine atâta lume,
Şi laşi în urmă
Doar flori,
O umbră,
Un dor
Şi-un nume.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!