Răzvrătire
La naștere sămânța morții încolțește-n noi.
Și-abia născuți, toți suntem botezați,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.
De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viață?
Ce moștenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morți au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morții își nasc fii,
să îi condamne și pe ei la moarte!
De ce ne naștem, Doamne,
înfometați de viață
și-o iubim,
când singura menire a vieții,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?
Schimbă, Domane, sensul vieții
și naște-mă bătrân
și abia apoi
adu-mă-n floarea tinereții,
când duc în spate a mea știință,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoși,
să vin din moarte înspre viață,
să nu mai am în minte frica morții,
să stau încrezător în fața sorții
si de nimic să nu mă tem.
Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi și goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toți se bucură
și moartea moare!
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.