Orizonturi
Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ și cer.
Norii își scutură veșminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.
Căci lacrimile mele sunt amare și reci, precum ploaia.
Tristețe! ai chip frumos, dar ești fără milă,
fragilă și rece așterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.
În fața casei mele sunt urme de pași, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârșite și iarba se va ostoi de dor și uitare.
Rămâne doar gândul ce țipă în noapte
pentru a-și găsi sălașul acolo departe, în inima ta.
Și plouă mărunt, e seară,
tăcerea se așterne potop între noi și inima bate și inima tace
și luna privește timid cu ochi ca de sfinx și sunet de ploi.
poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.