Trec orele

Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.

Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei şi dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.

Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte şi de alta urcând înspre cetate.

De sus, de pe terasă, un tril de saxofon
îşi urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava scăpată din trombon
cu notele furate din partituri banale.

Reascultând fanfara, mă macină un gând,
sub care, resemată, ajunge o-ntrebare –
pe calea cunoscută vei reveni curând
sau toamna-ntârziată va fi doar aşteptare?

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!