Totuşi

dă-te în îndărătul meu
în această beznă sălcie care desfrunzeşte
timpul de cuvintele ce le-ai folosit la iubit.
declină-mi sunete în lumina goală
hărţuită cu decorativele închipuiri.
pe urmă în grăbire vino-mi cu gestul umplut
de aroganţa arborilor visători
crescuţi în zigzag,
să putem rătăci un rotund de incredibil.

reinventează-mi pasărea
deţinătoarea frumosului talent
de-a străpunge alte spaţii
recunoscându-şi cântecele dual purtate la piept
şi răsadurile de menuet aduse de valul mării
ţărmului nebuneală în galbene frângeri.

totuşi, hai mai ţine-mă de mână
viaţa să ne-o vizionăm trecerii reclamă
prin iureşul dărâmăturilor sobre
pe care deja le ştii...
şi imunizează-te cu mine
în locul acesta cu sălcii îmbunătăţit
spunându-mi acum
că orfelinatul cerului nu-ţi mai trebuie.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!