Dor de lacrimă
rustic privesc
clipele ce-au rămas agățate șirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalțat pe drumul către stele.
recompun un zâmbet și-o sărutare
scrisă albastru pe scoarța inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.
sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n așteptarea iertării.
nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.
vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.
vreau să știu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape ființa...
vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.