Fereastră peste timp

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ţi rostite se năştea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca în vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuţi din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din braţe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanţele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele trecea domol în asfinţit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanţă,
doar umbra ţi-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranţă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!