Chiar timpul se întoarce...
De ne vedem și astăzi câteodată,
când drumurile noastre se-ntâlnesc,
te regăsesc aproape neschimbată
priviri de foc și zâmbet nefiresc.
Te urmăresc cu ochii de departe,
trecând la brațul unui alt bărbat,
de mă privești mă uit în altă parte
cu cugetul de gânduri încărcat.
Ce-am hotărât în ziua-aceea, poate,
n-om desluși cum trebuie nicicând,
dar știu că-n mine au rămas săpate
dureri adânci care îmi stau pe gând.
Nici tu nu ești desigur împăcată
cu tot ce-a fost, cu ce s-a întâmplat
când fiecare-n parte, dintr-odată,
plecând credea că nu e vinovat.
Iar din mândria noastră pedalată
pe fraze reci, venind fără-nțeles,
n-o să-nțelegem, poate, niciodată
ce rost găsim pe calea ce-am ales.
Și cu regrete lungi, în noi lăsate,
vom încerca s-aducem din trecut
crâmpeie dragi din amintiri păstrate
ca să întoarcem tot ce am pierdut.
Dar mai putem aduce încă-odată
destinele pe drumul cunoscut?
din tot ce știu, din câte am văzut,
chiar timpul se întoarce câteodată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.