Roşu sângeriu - tăcere

Vine o vreme când asculţi tânguirea timpului,
păcălit îşi plânge cu lacrimi secunde în barbă.
N-a reuşit să plece cu toate cele ale cerului
nici seva din albastrul de credinţă să ţi-o soarbă.
Te-a prefăcut în nescrisă pulbere de cuvânt.
Ai îmbrăcat cu litere de- o şchioapă veşnicia,
filele goale ale vieţii aruncate pe pământ
le-ai transformat în arta de-a scrie poezia.
Acum când timpul te trezeşte din visare
zâmbeşti şăgalnic florilor de mac,
saruţi petalele ce stinse în uitare
apleacă lin corola, plâng... şi tac.

Tu mângâi roşul sângeriu
al macilor, mâinile îţi tremură uşor,
tăcând te-ndepărtezi întrun tîrziu
spre visul din eternul florilor.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!