Smoothness
Dacă le privești
precum niște ace care conțin,
la capătul perforat,
o infinitate de alte ace,
fiecare având același vid,
din ce în ce mai mic,
Nu mai contează
unde te poartă femeile.
Sentimentul unei mulțumiri bruște,
copleșitoare,
La fel când realizezi
Că înoți cel mai bine
cu ochii închiși.
Uneori,
Te mai și rătăcești
în anumite săruturi:
Sunt acele sub-setări necunoscute
în care nu știi cum ai ajuns
sau din care să ieși fără să strici ceva.
Lasă panica să treacă:
Cu timpul, ca viespea prinsă între draperiile ferestrei hotelului,
Își va găsi singură drumul afară din tine.
Închizi iarăși ochii și simți mângâierea ușoară a apei
Cum simțea mâna uscățivă a lui Richelieu
Blana mătăsoasă a pisicilor perfide.
poezie de Traian Rotărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înot
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre superlative
- poezii despre pisici
- poezii despre panică
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre mulțumire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.