Topaz
În sufletu-mi s-a zămislit durere
Și am să te caut neîncetat,
Dorințele-nspicate în cădere,
Lumina pură nu și-au estompat.
Neatinsa lume de albastru,
Mă îngână azi, pe nesimțite,
Și în taină rătăcesc un astru,
Ce încolțește în dragi cuvinte.
Acolo, în eterna mării rază,
Te întâlnesc, ecoul meu turcoaz,
Iar gândul tău suprem mă luminează,
În poezia noastră de topaz.
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.