De la Klimt

Dacă te face să te simţi mai bine, să ştii că în fiecare seară te urăsc în moduri diferite...
Şi adorm, dimineaţa pe la şase şi-un sfert cu Ura lângă mine citindu-mi din chiştoace sănătoase de insomnie
o poveste ce-ţi poartă numele bolnav...

E ok acum, am adormit şi poate fără să ştii te-am dus şi pe tine la culcare, te-am sărutat pe frunte şi ţi-am promis cea mai îndulcită indiferenţă pentru ziua următoare...
Fă-mi o favoare, te rog!
Ţi-am lăsat pe măsuţa de cafea, un bileţel unde sunt scrise toate numerele de telefon ale timpului,
fixul,
mobilul...
Sună-l într-o pauză de studiu să-ţi spună dacă aştept degeaba ceva e posibil să nu se întâmple...
L-aş suna eu dar mereu îmi închide...

M-am trezit din viaţă pe la patru şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi pun oasele la loc de cinste în vitrină...
După la poştă, să trimit câteva scrisori acasă...
Să vizitez Clujul...
Apoi să zbor de pe acoperişul clădirii unde stau cu aripile mele împrumutate de la Klimt...

Ce zi încărcată, am uitat să te urăsc...
Mi-am dat seama abia când am ajuns seara în cameră şi Ura mă aştepta acolo lângă geam cu o carte de bucate în mână, să-mi prepare şi astă seară cele mai inventive coşmaruri cu tine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!