Consecința de scrum
Toate faptele au o consecință,
Toate actele au,
Consecință de rău,
Consecință de bine.
Focul are consecință de cald,
De scrum,
De lumină,
Apa are consecință
De viață, de curățenie,
De depărtare,
Aerul are consecință
De zbor,
De prăbușire,
De orizont,
Pământul are consecință
De hrană, de spirit,
De moarte
Iar tu
Ai consecințele toate,
De cald, de scrum de lumină,
De viață, curățenie, depărtare,
De zbor, de prăbușire de orizont,
De hrană, de spirit, de moarte,
Al cincilea element
Iubire,
Chintesență
Cu consecință
De mine, de tine
De noi.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.