Baladă
Aveam mândrie, când aveam și tată,
Chiar deși, nu m-a crescut,
Știeam că-i tânăr și frumos arată,
Ca-i întru-n loc necunoscut...
Puține ori, venise să mă vadă,
Se apleca, să-mi fie de statură,
Venea cu caramele, ciocolată,
Lăcrimând, pleca, după cotitură.
Chiar dacă, de puține ori. eu l-am văzut.
Îs bucuroasă, ca l-am cunoscut...
Având doar 15, ani adolescenți,
Tata a plecat, în lumea celor drepți.
Iar când eram de-acum matură,
Am aflat cu încurcătură,
De la unchiul de departe,
Că de la tata, mi-a rămas și-un frate.
L-am căutat cu multă stăruință,
Și l-am găsit, în sat necunoscut.
Îmbrățișându-ne cu mare dorință,
Inima oleacă m-a durut.
Iar mama lui, adică concubina tattii
Cu lacrimi m-a îmbrățișat,
Cu scuze, că-l lua-se-n rate
Cu daruri și pomeni m-a cadonat.
Eșit-am cu emoții din ogradă,
Nimic de frate nu mă leagă,
Parcă am fost într-o baladă,
Povestesc la lumea-ntreagă.
Balada, este adevărată,
E trăită și uitată.
De Dumnezeu îcurajată,
Domnu-mi este al meu tată.
poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ludmila Maciuga. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.