De dincolo de viață
ceva din mine se rupe, hălci de vise sunt smulse și-azvârlite
timpul se dilată arătându-mi profunzimea eternității
și din cele mai îndepărtate unghere, de dincolo de mine
răsună hohotele întunericului
luați spaimele astea ce mă sufocă
ridicați așteptările astea ce se târâie în genunchi
lăsați-mi cerul cu soare, cu ploi, cu întrebări
ochii mei vor să vadă, cerul gurii vrea să simtă
și pântecele, pântecele ăsta deja mort
spera să poarte un prunc, cândva
alo, alooooo, 112, salvarea, poliția,
mă aude cineva?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Costel Macovei. [Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre spaimă
- poezii despre salvare
- poezii despre polițiști
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.