Cu tine merg și-n cer, la Dumnezeu
Cu tine merg și-n cer, la Dumnezeu,
Să-mi dea îngăduință și putere,
Să ne iubim cu arșiță mereu,
Să nu mai sting a flăcării plăcere.
Cu tine urc și crestele de munți,
Cobor și-n peșteri doar pentru iubire,
Ne ancorăm cu mii și mii de punți
Pentru o dulce, scumpă amintire.
Cu tine sparg oglinzile splendorii
Să intru-n miezul visului dorit,
Cu tine prelungesc unghi la cocorii
Ce sufletul ni-l poartă-n infinit.
Cu tine merg, în sân, la Dumnezeu,
Să ne transpună-n visele de noapte,
Să crești frumos altoi în trupul meu
Să ai iubirea, rodul de aproape!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.