Orașul de praf
O dimineață ca oricare alta
Și zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste orașul verilor de praf
Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.
Destinul îmi mai dă un telefon
Și mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Și are frunze strâmbe de carton.
Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăși este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în orașul verilor de praf.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Angelica Ioanovici. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.