În tine înfloresc sălciile
seara se stinge în cuiburi uitate de păsări
totdeauna mă întristează casele părăsite
se strânge-n mine o dojană nedeslușită
o singurătate bătută de friguri
noaptea nu vine pentru toți odată
privesc de pe drumuri perspectiva
mi se pare în același pas cu orizontul
și nu mă las copleșit
iubirea o știu cum se desfășoară alături
în tine înfloresc sălciile
unii pescăruși s-au mutat de la mare
nu am nevoie de nicio înțelegere
ci mai mult de o inimă să o simt
cum bate pentru mine.
Când văd atâta zarvă pentru nimic
se naște-n mine o nepotrivire de suflet
fără aripi
doar tu și lumina sunteți sărbători
cu gândurile îmbrățișate de ploi și vânturi
care mai trec înnebunite de instincte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.