Vreau să gonesc norii de pe cerul meu
câteodată doare viața așa fără motiv
vrei doar o bucată de fericire, dar nu știi cu care lingură să o mănânci
langoarea îți posedă privirea iar eul tău țipă neauzit în spatele retinei,
tot ce știi și ai învățat despre cum să trăiești e fără folos,
mă întreb de ce avem camerele pătrate, de ce există colțuri
acolo stă privirea cu orele și nu poate ieși
unghiurile drepte taie din elanul zilei care acum se dă de pereți
dacă reușesc să-l prind, promit că ne facem o casă din lut cu pereți circulari și vom dansa împreună toate zilele fără soare până ajungem să înecăm norii cu praful ridicat
doar așa-i vom goni de pe cerul meu...
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cuth Hajnalka. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.