Nu mai vedeam
cascadele de cai galbeni
un fel de monede căzute din buzunarele
trădătorilor
era de ajuns să torn mierea cuvintelor
ca să mă asculți
ore în șir
până când luna se torcea fuior de lumină
pe gardul unor vieți petrecute
apoi rânduiam păsări de cobalt
să le fie zborul greu
noi să le luăm locul
aruncam pământ în colivii
și-n el rădăcini de iubiri stivuite în timp
apoi urlam ca doi nebuni
fără pioni pe tabla de șah
un rege ne saluta
în timp ce coroana galbenă
îi aluneca de pe frunte
într-o cascadă de cai sălbatici
și ne topeam
într-o mare de soare
fără pești
fără dorințe
fără timp
goi
două răsuflări într-o amforă
fără torți
lăsată undeva prin lume
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ana Sofian. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.