Unei bârfitoare...

Aoleu şi vai de mine,
Nu ţi-o fi oare ruşine?
Că-n tot satul mă bârfeşti,
Tu chiar nu te vezi cum eşti?
Mă diseci ca pe o oaie
Şi-arzi ca fulgerul în ploaie.
Mori de ciudă şi frustrare
Şi te doare tare, tare,
Fiindcă am fost ajutată
De un înger şi salvată
Atunci când cu lacrimi grele
Mă rugam la cer, la stele,
Să scap de-o cumplită boală
Ca să fiu din nou normala.
Dar nici asta nu-ţi ajunge
Simt în spate cum mă-mpunge
Vorba ta răutăcioasă
Ce taie precum o coasă.
Vezi-ti hârco de-a ta treabă
Că nimeni nu te întreabă
Şi lasă lumea în pace
Altfel rişti sa mergi la ace
Ca la fizioterapie
Şi de-amar are să-ţi fie!...
Eşti deja pe lângă humă
Dar în gura ta e spumă
Iar din limba ta de hoaşcă
Ies cuvinte ce împroaşcă
Cu venin şi cu rahat
Pe toţi oamenii din sat!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!