Reîntâlnire la Humor
Constat acuma, cu sfială,
Că încă-un an a mai trecut
Și, cum mă uit aici prin sală,
Pe unii-aș vrea să vă cam..
(Pe toți aș vrea să vă salut).
Mă întâlnesc aici cu lume,
Prieteni înzestrați cu har,
Cu poante, cu umor, cu glume,
Cu Garda- răul necesar...
Cu mult talent și creativi
De te apucă dor de ducă,
Poeți virili și productivi,
De pildă procurorul Țucă.
Mi-e frică numai de ceva:
Că-apare iar Gagniuc în ie
Și mi-e că se va speria
Poeta Sanda Nicucie,
Că nu-i fusese dat să vadă,
Chiar dacă are o etate,
Să umble libere pe stradă
Tractoare cu prelata-n spate.
Cu Moldovan, frumos de pică,
Primar destoinic, om integru
Și poate pe la Copșa Mică
Să fie alt primar mai... negru.
Cu Todo - de m-o premia
Mai mult ca sigur că mă-mbăt
Și apoi vom negocia
Cât o să-i dau parandărăt.
Cu Poclitaru (pot jura -
Nici vorbă să mai fie gras),
Cu Udrea, dacă s-o-ndura
Să se despartă de Popa's.
Vom spune bancuri, vom cânta,
Vom bea vârtos, pe veresie
Și poate astfel vom uita
Și de Gagniuc ce poartă ie.
Și-n două zile-o să se gate,
Ne-om întâlni la anul iar
Cu oameni faini, de calitate,
Cu Gârda - răul necesar.
poezie de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre umor
- poezii despre poezie
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre tractoare
- poezii despre timp
- poezii despre talent
- poezii despre sperieturi
- poezii despre promisiuni
- poezii despre productivitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.