Edenul tău

Sunt umbre de crânguri ce-mi umblă prin gânduri,
Ce urcă coboară în muguri de seară,
O seară a lunii -oglindită în ape,
În apele care- au uitat să adape.

Sunt ceruri de stele, pierdute, rebele,
Uitate în ochii speranţei predate,
Senini prima oara dar care- au murit,
Când visul uitării din ei s-a ivit.

Sunt coase tăioase ce rup rădăcini
De suflete blânde şi muribunde,
Ucid flori şi iarbă şi toarnă venin
Pe rana vâltorii din anii ce vin.

Superba trăire leşin, nemurire,
Ne frânge fiinţa trădându-şi dorinţa,
Închide-mi tăgada-n cămaşa de forţă,
Aprinde-mă dragoste ca veşnică torţă,

Prin focul rotundei salvări nenorocul,
În cercul de spaimă ce visuri îngaimă,
Prea mult împarţită- ntre bine şi rău,
Eu pot fi coşmarul sau Edenul tău.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!