Ca și cum cineva ar fi apăsat din greșeală tasta "space"
pe banca de lângă lac
stau lungite la soare
3 pisici cu ochi albaștri
un fluture le dă târcoale
curios
ca un licean naiv
care citește cărtărescu în nopțile de vară
aerul te îmbată cu-n miros de tartă cu mere
prin geamul cu perdele cochete
doamna Ene salută poștașul
îi face cu semn discret cu ochiul
și continuă să fredoneze romanța fără ecou
în tramvai
pe scaunele portocalii
doi copii își împart cartonașele cu fotbaliști
vatmanul fumează o țigară
zâmbește din când în când
oprește la operă
apoi pe horea
și în final la gară
la colțul străzii
sub castan
domnul rădulescu și domnul marin
joacă șah
cuminți
în tihnă
fără grabă
ca și cum cineva ar fi apăsat din greșeală tasta "space"
și viața ar fi pusă pe pauză
poezie de Cătălina Marincaș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șah
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre tramvaie
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poștă
- poezii despre pisici
- poezii despre ochi albaștri
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.