Să rămân nu pot!
Azi călătoresc prin cer,
Să văd ce mister
Și mai ales pe unde
Se ascunde...
Calc pe urmele norilor
Și cocorilor...
Toate stelele-au căzut.
Cineva le-a cernut
În râuri și mare?!
Ce mirare!...
Luna se scaldă și ea
Într-o vâlcea.
Aleargă cometele,
Cochetele,
despletite ca fetele...
Dintre ele, o stea cu coadă,
Ce neroadă!
S-a sărutat cu pământul,
Ca ploaia cu vântul.
Carul Mare s-a răsturnat
Și-ntr-un iaz tulburat,
Stă resemnat.
Întind un braț spre zenit
Ce mi-a venit?!
Cu cât mă înalț mai sus,
Toate s-au dus...
Iaca nu-s!
Nimic nu se vede din cer
Și oamenii pier...
Nu, asta-i prea de tot,
Să rămân nu pot!
Jos, sunt prietenii mei buni:
Frumoșii nebuni...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre râuri
- poezii despre prietenie
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre nebunie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.