Toate-au fost și fi-vor trecătoare
Afară-i toamnă, ploaia-mi bate-n geamuri
Fără răgaz, cu degetele-i ude.
Se zbenguie în joacă și se-aude,
Doar vântul ce foșnește printre ramuri.
Eu depăn amintiri din tinerețe
Și viața toată-mi văd, ca-ntr-o oglindă.
Prin fața ochilor mi se perindă,
Clipe de bucurie și tristețe.
Merg pe cărări, ținându-se de mână,
Voioase clipe, clipe de-ntristare,
Mai afundate-n greaua lor țărână,
Că toate-au fost și fi-vor trecătoare.
Doar ploaia ce-a ținut o săptămână
Le-a scos, tot scotocind prin vechi sertare.
sonet de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
1 Alexandru Dospian [din public] a spus pe 4 iulie 2019: |
Cu asemenea sonete,'riscati' să vă apropiati de creația marelui Mihai Codreanu, cel mai mare sonetist român. |