URSITA

Mi-am strigat
Răsăritul
din cristalul
ultimului fulg de nea,
căzut într-o dimineaţă
pe apusul iernii,
pentru a-şi găsi,
mai repede,
Îngerul meu
păzitor,
loc de înflorire.
Amuţiseră
ursitoarele,
neînţelegând
cum, cel
căruia-i hărăziseră,
în secret,
suliţa
Sfântului Gheorghe,
le sfidase
cu sunetul
unei metafore.
Şi erau gata
să-mi lase destinul
fără ţintă,
când
Îngerul
le-a spus
că voi fi,
cum au vrut ele:
un oştean.
Dar cu platoşă
din flori de măr,
hărăzit
să ucid,
cu tăişul versului,
Ura,
înviată
după moartea
celui de-al treisprezecelea
Apostol,
care mi-a lăsat
numele.

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!