Peştişorul de aur

Pe o margine de mal,
Oglindindu-şi chipu-n val,
Stă copila de pescar,
Mai scrutează pân' la far.
Aşteaptă, dusă de gând,
Cu trupul ei prea plăpând,
Mult vestitul peştisor,
Sub un plaur plutitor,
Ca s-o scape de belea
Că tot mai rău sărăcea,
Ori să-i ia necazut tot,
Să-l arunce ca pe-un ciot.
Tatăl ei, bătrân pescar,
Înfruntând valul barbar,
Rătăcea prin ceaţa grea
Lăsată ca o perdea.
Spera să prindă la peşti
Mulţi şi mari, ca în poveşti.
Ocolind un nou ostrov,
Răpus, până la istov,
Este foarte-ncrezător,
Dar vrăjitul peştişor
Ce-mplineşte trei dorinţi,
E vrăjit la noi în minţi.
Scufundând năvodul gol,
Apa nu-i dădu obol.
Când îl scoate la liman,
Vede că totu-i în van.
Bătranul pescar, tăcut,
Cu sufletul greu, de lut,
Priveşte îngândurat
Coşul neîndestulat.
Cârmeşte barca spre mal
Dus de spumegatul val,
Trăgând la vâsle uşor
Spre hanul pescarilor.
La cherhana merge-nvins
Cu un coş de peşte prins,
Dat pe niscaiva bănuţi
De şi peştii-au rămas muţi.
Abătut, sărmanul moş
Răstignit, precum Hristos,
Merge-ntins până la han
Dând pe gât ultimul ban.
Spre coliba lui paşea
Trei cărări împleticea,-
Sărăcia sta pe loc
Nu venise-al ei soroc.
Fata văzând că-i mâhnit,
Cheltuind nesăbuit
Ultimul bănuţ pe peşti,
Nu mai crede în poveşti.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!