Vreau noi Everesturi!

Aspirând spre cer, cu colţi de cerber mă avânt pe stei
Mie mi-e totuna de înfrunt furtuna, cu-aripi de acer
Vreau noi Everesturi, nu-mi mai ajung resturi, nu-s neam de pigmei!
Întreg universul şi-a potrivit mersul dup-un nou reper.
Izbânzilor punte, întind peste munte, pe înalte creste
Cu frânghii în brâie, ca struniţi în frâie, în vârf de gheţar
Urcând cărări multe, simţirea-mi exulte, dând lumii de veste
C-am învins noi stânci, pe coate sau brânci, neam de temerar.
Mai întind o coardă, ca să nu se piardă, trudnicul asalt
Începând urgia, domneşte sclavia, în ţinut barbar
Dar în vârful falnic, prin vântul pârdalnic, cu un ultim salt
Palida zăpadă, scrijeli dovadă-n culmi de avatar.
Mă-ncearc-o remarcă, tot omul încearcă, cu suflet viteaz
Purtând bătălia, s-afle măreţia, croind urme noi.
Natura să-nfrângă, voinţa să-i frângă, nelăsând răgaz
Din crestele nude, prin viscole crude, s-ajungă-n noroi.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!