Iluzia spartă

în iluzia spartă
se descompun castelele toate,
coşmaruri semeţe urcă în spaţiu,
trec strada camioane grele cu saci plini de visuri
legaţi la gură, scăldaţi în abisuri.

o cârpă udă şterge ecouri rămase-n oglindă,
spală pânza goală în febră uitată
şi spală şi luna desculţă, sărată.

albastrul coboară agale
pe secundele lungi fără capăt
şi pe tăcerea întinsă ce doare.

lumina se-ntoarce din iarbă,
pe tălpi se depune cocleală de biserică laică.

în iluzia spartă e o pată negrie,
subţire, zvârlită pe albul hârtiei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!