Otrava începutului meu
Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu
Și-apoi am resădit-o-n germinații;
Vâslește limba între imprecații
Și îmi vâslește sarea-n ochiul greu.
Domoală și cuminte, m-am născut
Pe două căi absente în durere,
Din iută-acoperindă și părere
Paradă am făcut de la-nceput.
Mă-mpinge umbra către o lumină
Târâtă dintr-o biblie de talc,
Napalmul de pe drumul ce încalc
M-aruncă până dincolo de vină.
Te iert! Te iert! Și visul îl deșir
Printre copacii noi, și verzi, și grei;
M-aleg pe mine dintre dumnezei.
Pe mama nu mai pot să o respir.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.