Anii grei
Cerul, da, cerul, e tot... al nostru,
Doar umbrele sunt convergente,
Pașii lasă aceleași urme pe pământ
Și urma noastră-i divergentă!
Amândoi am fost o clipă împreună
Și chiar de nu ne-am văzut
Să facem din nevedere o chemare
Să ne-ntânlim la margine de timp!
Și pentr-o privire ș-un fior în piept
Să devenim o Stea în infinit,
Un răsărit sau un refuz de asfințit,
Să ne-ntânlim pe un curcubeu!
Curățați de ploaia ce ne-a mai udat
Să ne iubim la umbra unui ram
Când toată ploaia... a stat
Să gust doar roua dintre sânii... tăi!
Să ne gustăm pe Noi ca și copii
Că tot copii suntem și... Noi
Chiar de trec anii grei ca plumbii
Să ne rămânem, să-mi rămâi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Marica. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.