Ultimul bolnav

un spital bolnav la margine de veac
ştiu, ştiu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul aruncat pe un pat murdar de spital
azi nu am nimic de spus
ce s-a spus, nu s-a spus
sunt suflet răpus
într-o lume urâtă, bolnavă şi hâdă
paşii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge, puroi şi gunoi
decor ireal
feşi nu am
spitalul e oropsit şi sărac
de boli, de griji, nevoi
zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima să spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă şi timpul rănit
şi totuşi cântam
pe acorduri de suflet
aici doar tăcerea vorbeşte
eu zac pe un pat bolnav de spital
afară timpul zgârie tăcerea
mă dor timpanele sufletului
furios, ţip
chem sora
să închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o ţară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea a plâns şi s-a stins...
dimineaţa,
un dric aşteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraş murdar

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!