I
Stau pe marginea unui abis
și-mi pregătesc rostogolirea
în mine însumi
să cad
ca un gând devenit
lacrimă pe mâinile părinților,
pe nodurile unor cruci
cu numele lor
din trecut, din prezent, din viitor.
În durate fără chip
ochii le-au rămas
cei mai vii.
În zori și în amurg
privirea lor
merge pe vârfuri
în visul nostru comun.
poezie de Gabriel Hasmațuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.