Cowboy-ul cu pinteni de-argint ( După Mistrețul cu colți de argint de Ștefan Augustin Doinaș )
Un cowboy din Texas mânându-și cireada,
Prin munți, canioane și râuri trecea,
Dar pâlcul de-apași s-a ivit ca tornada
Și-al lor șef de trib, pe-un cal alb, le spunea:
- Veniți să luăm vite grase, ni-i foame!
O fi el cowboy-ul cu pinteni de-argint,
Dar cei ce-l ajută sunt parcă madame.
Tot ei ne-au furat și pământul, nu mint!...
- Hei, gringo, ziceau camarazii cu frică,
Sunt pieile roșii, de foame-ncolțiți.
Tot părul măciucă pe cap se ridică,
Simțind de pe-acum că vom fi târnosiți.
Cowboy-ul mergea-ncrezător înainte
Zâmbind, însă zâmbetul lui era calp.
La orice mișcare lua iute-aminte,
Nevrând să își piardă mândrețe de scalp.
Sta șeful de trib și trăgându-i deoparte
Pe-ai lui, le strigă:- Eu la luptă vă-ndemn!
Când vitele-om prinde, vă fac la toți parte.
Veniți după mine, nu stați ca de lemn!
- Hei, gringo, îmi pare c-a dat strechea-n vaci,
Grăi camaradul cu glas timorat.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci!
Golit-ai o sticlă de whisky... ești beat!
Pe culmi, indienii îndată-au conchis:
- Priviți! A găsit un nou punct de reper...
Cowboy-ul cu pinteni de-argint e decis.
Veniți să-l lovim cu săgeata de fier!
- Hei, gringo, vițeii răzleți sunt de vaci,
Rosti camaradul cu ochi blânzi, de bou.
Dar el răspundea întorcându-se:- Taci!
Aruncă-te-n șa, să îi prinzi c-un lasou!
Rămân indienii pe creste, tablou.
- Priviți, n-are tihnă, fumează-un chiștoc!
Cum văd, își aprinde-o țigară din nou:
Aduceți o flintă, să-i dau eu un "foc"!
- Hei, gringo, și câinii se-ascund printre vaci,
Vorbi camaradul cu ochii sticloși.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci!
Mi-e silă de voi! Sunteți niște fricoși!
Hiene și vulturi adulmecă sânge,
Făcând fiecare, din start, socoteli.
Coioții, c-un urlet ce inima-ți strânge,
Sparg liniștea nopții cu mulți decibeli.
Se-ntinse sleit pe sub stelele nopții
Și-adoarme, biet cowboy, pe-o rână-așezat.
Când paznicii lui se-mbătară, necopții,
Atunci indienii năvală au dat.
- Nor Roșu, cowboy-ului nu-i simt nici clintul.
El doarme buștean, sforăind printre vaci,
Iar ceilalți golit-au în pripă și-absintul...
Cowboy-ul răspunse-ntorcându-se:- Taci!
Povestea ce vine din Vestul sălbatic,
Născută-n Saloon, între-un whisky și-un gin,
Ne spune de-un cowboy, un tip emblematic;
De pieile roșii... cu mult mai puțin...
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.