Trei, Doamne, şi toţi clei ( După Trei, Doamne, şi toţi trei de George Coşbuc)

Avea primarul trei feciori
Şi i-au plecat toţi trei deodată,
La un liceu, şi el, ca tată,
În urma lor cu "verzişori".
Ştia el că e greu liceul
De nu ai protectori.

Din când în când, pentru-ai lui juni,
Dădea peşcheş şi o găină,
Că doar avea poiata plină,
În timp ce ai lui fii nebuni,
Până să termine liceul,
Aveau în cap doar gărgăuni.

Scria-n ziar când s-a fixat
Examenul de Bac, în vară-
Şi-au promovat cei ce-nvăţară,
Trecând cu capul ridicat,
Având o mică şansă-n toamnă
Acei ce l-au picat.

Ai lui nu mai veneau... Sperând,
Cum n-a mai avut timp să-i vadă,
Îi aştepta-n mijloc de stradă,
Cu ochii mai mult pe ceas stând.
Nu mai veneau şi dintr-odată
Îl fulgeră un gând.

Incertitudinea sporea
Şi pace nu-i mai dădea gândul.
Sună la telefon de-a rândul,
Nimeni vreo veste nu-i spunea
Şi plecă-n trombă cu Loganul,
Să afle ce-l rodea.

Directorul îi iese-n prag.
- Ce-mi face Doru?! El întreabă,
Că Doru e băiat de treabă
Şi el îmi este cel mai drag.
- E mort de beat, căzut sub bancă
Şi pus e pe arţag.

Prin sat e drept că se-auzea
"Lui Doru-i place să se-afume",
Dar el credea că-s proaste glume
Şi-abia acum întelegea,
Că zace mort de beat... Ruşinea,
Cu ochii lui vedea.

- O, Doamne, parcă mi-eşti duşman!
Dar Gogu-al nostru... Ce mai face?!
- Adună de pe jos chiştoace;
E cartofor şi n-are-un ban.
- Mezinul Nicu? - Nu-i prost Nicu,
Doar că e narcoman.

El n-a mai scos niciun cuvânt;
Se gândea doar la "verzişorii"
Ce-i prăpădise pe feciorii,
Ce parcă n-aveau nimic sfânt.
Părea că toţi au pus la cale
Să-l bage în mormânt.

Păşind ca cel mai beat din beţi,
El s-a târât încet pe scară,
Cu supărarea dând pe-afară:
- Ce le-am făcut eu la băieţi,
De m-au lăsat visând ca prostul
La cai verzi pe pereţi?!

Privind în gol cu ochi străini,
Nu mai putea să se urnească,
Făcând popas să se-odihnească,
Simţea în suflet mii de spini,
Gândind, cu tâmplele în palme,
La bietele găini...

Şi aşteptându-i pe feciori
Până târziu, în fapt de seară,
Ştiu că-i cea mai tristă vară,
Că nu-s de-ajuns doar verzişori;
De nu-ţi sunt fiii puşi pe treabă,
Degeaba protectori.

Treceau colegi pe lângă ei,
Veseli că şcoala a dat roade.
Vorbeau cu tâlc, sau în şarade,
Visând cândva s-ajungă zmei.
Doar biet primar, oftând, conchise:
Trei, Doamne, şi toţi clei

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!