Ce tristă ...

Ce tristă-i seara în odaia goală,
Cu umbre stranii întinând pereţii.
Văd chipuri ca întunecata smoală,
Jucând un ultim act în piesa vieţii.

Ce tristă este noaptea în odaie
Cu somnul ce nu poposeşte-n gene,
Când gânduri negre se încing văpaie,
Luptându-se ca fiarele-n arene.

Ce tristă-i dimineaţa în lumină
Cu amintiri ce le credeam pierdute,
Strivite între munţi de chin şi vină,
Vrând roata timpului din loc să mute.

Ce tristă-i ziua când odaia-i goală,
De glasuri şi de râsete golită.
Când liniştea e crudă, infernală,
Şi la singurătate-s osândită.

Ce tristă-i viaţa-ntreagă-n suferinţă,
Când trec agonizând încet spre moarte.
Vii spaime-ascunse-n straiul de căinţă,
N-aş vrea vreodata cineva să poarte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!