Oraşul meu beton şi sticlă

zile crescute în colivii
cenuşii închisori de conştiinţă
devastează timpul
în cruciada binelui cu răul

dac-am putea să ne înlănţuim
precum rădăcinile copacilor
ţinând pământul

dar ei sunt perpetuu maltrataţi
cu maşinării inteligente
de plânsetul lor
nu s-a mai auzit
de la eminescu încoace

în faţa coliviilor nu mai sunt umbre
nici foşnetul frunzei
păsările stau închise de bunăvoie
fără tril ori ciripit
îşi scutură maladiv praful de pe aripi

copiii au inventat un joc
de-a asfaltul şi creta
desenează fiecăruia
o coroană
poate câteva fructe

imaginaţie infantilă
cârcotesc unii

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!