RONDELUL SECURII
Lucește lama securii,
Copaci fără vină mor,
Zăcămintele pădurii
Sunt mutate pe ogor.
Nu rezist și dau frâu urii,
De pădure-mi va fi dor,
Lucește lama securii
Copaci fără vină mor.
Au pierdut simțul măsurii,
Să-i înfrunt aș fi dator,
Iertare îi cer naturii,
Mă simt coadă de topor,
Lucește lama securii.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.