Sub fereastră ...
Sub fereastră, în gutui
Și-a făcut culcuș un pui.
Al cui e? Al nu știu cui...
Ghemotoc de puf și fulgi,
Cântă doar arpegii lungi.
Mă trezește în cântări
Dimineața până-n zori.
N-ai vrea, puiule, să zbori?
Când mi-e somnul cel mai drag
Îmi ții un concert în prag.
Și-am umblat vara năuc
Mai s-ajung la balamuc,
Până s-a mutat în nuc...
Acum cântă mai domol
Partitura-n Si bemol,-
Altă zi, același rol...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre superlative, poezii despre somn, poezii despre muzică, poezii despre gutui sau poezii despre dimineață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.