Aerul rece al singurătății
și pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătății
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze
cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu viețile și mai repezi
cu veșnicia
și uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre frunze
- poezii despre copaci
- poezii despre apă
- poezii despre aer
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.