Ostatici pe ţărmul tainic

Ţi-aşezam reverul hainei... mâinile mi se-ncleştară
Pe satenul negru, moale, ce lucea în raza lunii,
Un fior trupu-mi cuprinse şi buzele-mi tremurară,
Cînd ţi-am întâlnit privirea ce mă lega-n mii de funii.

În strânsorile simţite îmi fierbea sângele-n vene,
Roşi îmi deveneau obrajii precum, macii vara-n grâu,
Fluturi în beţia-mi oarbă pe trup îmi făceau desene,
Ochii tăi, camăşii mele, nasturi liberau din frâu.

Ostatici pe ţărmul tainic, unde umbrele n-au chipuri,
Bătăi lungi din vechiul clopot mă trezi din visul care,
Trupurile noastre calde le-acopeream cu nisipuri,
Mărturie fiind noaptea şi luna seducătoare!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!