Cum ai făcut?!
Cum ai făcut s-aprinzi iubirea-n mine,
Când nu speram ca cineva s-o facă,
În pieptul meu de tristă Andromacă,
Peste cenușa vechilor ruine?!
Cum m-ai făcut să mă deschid ca floarea,
Când veșted era rodul meu de-o vreme
Și sta strivit sub trainice blesteme,
Sperând să îl învii cu sărutarea?!
Cum ai făcut din mine poezie,
Când eram noapte fără stele, lună,
Cu visele-mi pierdute în furtună,
Și-al lor ecou ce-mi spunea că nu-s vie?!
Cum ai făcut de sufletul nu-mi plânge
Când plâns-a-n van pân' la epuizare,
Iar azi, la fiecare deșteptare,
Îmi fierbe-n vene al iubirii sânge?!
Cum ai făcut ca zilele-mi povară,
Să piară pe pustiile tristeții
Și-al tău sărut, ca elixirul vieții,
Cum le-a-nturnat în clipe care zboară?!
Cum ai făcut privirea mea avidă,
Să-și afle tihna pe-ale tale buze
Și-n ochii-ți oglindită să recuze,
Nisipul din a timpului clepsidră?!
Cum ai facut inima mea să cânte
Chopin, Vivaldi, Debussy, de-a valma
Și cu destinu-mi șters ai bătut palma,
Ca sufletu-mi în zbor să se avânte?!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.