Iubitei mele
Ești cea mai frumoasă poezie de iubire
Pe care-am scris-o-n cartea vieții mele,
Leac la sufletul bolnav de izbăvire,
Când lumea toată m-a pus în ghilimele.
Ești cântecul ce mă adoarme-n plânsul Lunii,
Cald pansament inimii suferinde,
Sărutul tău mi-a alungat nebunii
Ce m-ar fi vrut bastard, între colinde.
Ți-aș dărui un Everest de-argint și aur,
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui acest noroc,
Tu mi-ai sădit în minte flori de laur
Și mi-ai făcut în Lumea Poeziei loc.
Tu-mi oblojești rănile, sângerând, din cuie
Și urmele de spini, din părul meu cărunt,
Spiritul tău albastru, către Olimp mă suie,
Minune și Credință a omului ce sunt.
La tine-n suflet să mă-ncălzești, să îți fiu lampă
În cotidianul ăsta fad și fără lege,
Noi știm iubi, în lumea asta vampă
Chiar dacă ceilalți nu ne vor înțelege!
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ionel Arădoaie. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.