Dorul de înalt
Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ți râd în latente dorințe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colțul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiți de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireașa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viața.
Beau cu nesaț strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.